Linux Mint Debian Edition – o scurta recenzie si cateva opinii proprii

By , 19/09/2010 18:37

Dupa o pauza binemeritata revin astazi in incercarea de a face putina lumina in ceea ce priveste aceasta noua versiune de Linux Mint.

Explozia “bombei” lansarii Linux Mint Debian Edition (pe scurt LMDE) m-a prins in concediu. Neavind o conexiune de pe care sa pot face descarcarea am asteptat momentul intoarcerii acasa pentru a-i da o sansa acestei noi versiuni de Linux Mint.

Asadar n-am stat pe ganduri prea mult si am instalat LMDE intr-un VirtualBox si pe un sistem cu urmatoarea configuratie:

CPU: Core 2 Duo E6600 (2.4GHz)

MB: Asus P5K (chipset Intel P35)

RAM: 4GB (au fost vazuti in intregime dupa instalarea kernel-ului -bigmem din repository-ul Debian)

Video: ATI Radeon HD 2600XT (a functionat bine dupa ce am parcurs cativa pasi pe care ii veti vedea si mai jos)

HDD: Western Digital Caviar 160GB

Networking:

- Ethernet (Atheros L1 Gigabit)

- Mobile Broadband (Modem ZTE MF110) – in LiveDVD nu a functionat, dupa instalare si update-uri a functionat perfect

Sound Card: Creative SoundBlaster Live! 5.1 (cateva mici problemute legate cred de integrarea cu PulseAudio, inca mai incerc sa le dau de cap, sunetul auzandu-se distorsionat daca dai volumul prea tare, lucru care nu mi s-a mai intamplat cu alte distributii)

Procesul de instalare a decurs oarecum ok, adica a mers din a doua incercare. Problema apare daca incerci sa creezi o partitie swap. Va recomand sa creati partitia swap dupa instalare, altfel se blocheaza in momentul mount-arii partitiei /. Nu am inteles de ce se intampla acest lucru, dar am putut reproduce evenimentul si in VBox.  Procesul de instalare este ceva mai putin rafinat decat cel de la versiunile Linux Mint bazate pe Ubuntu, dar una peste alta, cu minime cunostinte despre Linux poti instala LMDE fara prea mari batai de cap.

Language selection Timezone Keyboard Layout

Partitioning User Manager

Dupa ce treci prin toti pasii de configurare ai instalarii (Language selection -> Timezone -> Keyboard layout -> Partitioning -> Create user -> GRUB config) urmatorul pas este sa revezi configuratiile facute. Daca totul este in regula nu-ti ramane altceva de facut decat sa apesi butonul “Install”:

Install Summary

Instalarea a decurs rapid si, dupa cum defilau fisierele care erau instalate, parea ca fisierele de pe CD erau copiate bucata cu bucata pe partitia sistem (semana mai degraba cu o copiere folosind rsync decat cu o instalare de pachete):

Installing 01 Installing 02 Installing 03

Dupa restart se va putea observa ca bootsplash-ul Linux Mint nu mai este afisat, intreaga boot-are facandu-se in mod text. Esti intampinat apoi de clasicul GDM care arata aproape identic cu cel din Ubuntu Edition:

Login Screen

Dupa login m-am aflat in fata interfetei cu care m-am obisnuit deja in Linux Mint-ul cel bazat pe Ubuntu. MintWelcome-ul m-a intampinat prietenos ca de obicei. Nimic spectaculos, nimic iesit din comun, in afara faptului ca interfata parea la fel de functionala ca in Linux Mint 9…

Control Center & Memory usage

…cu mici exceptii. Minimizand o fereastra am descoperit ca nu este activat Compiz “by default” in LMDE. Ok, mi-am zis… hai sa vedem ce este de facut. Primul lucru care-mi trece in minte este sa vad daca avem un driver pentru placa video functional. Am deschis un terminal, am rulat glxinfo si rezultatul nu a fost cel pe care il asteptam. Direct rendering era disabled. Pff.. ma uit in /var/log/Xorg.0.log sa vad de la ce s-ar putea trage. Acolo am remarcat ca se incarca driver-ul corespunzator (radeon, cel cu care Radeon-ul 2600XT mergea ok in LM bazat pe Ubuntu), dar ma anunta ca nu gaseste driverul DRI pentru placa mea video si ca AIGLX (motorul care face posibila o interfata compozita) este dezactivat.

Dupa o cautare rapida pe Google am descoperit prin invaluire ca mi-ar lipsi pachetul libgl1-mesa-dri pe care l-am instalat fara sa mai stau prea mult pe ganduri… Apoi un restart al server-ului de X si minune… glxinfo ma anunta ca “direct rendering: yes”. Cu toate acestea efectele grafice nu erau activate. Inca niste cautari pe fratele Gog si gasesc solutia rapida: editarea fisierului ~/.gnomerc in care am adaugat linia “export WINDOW_MANAGER=/usr/bin/compiz”. Logout, login din nou.. et voila.. efectele isi facura aparitia dupa ce mai bibilii prin Control Center->CompizConfig Settings Manager ca sa le programez cum imi plac mie. :-)

Un alt lucru interesant este ca Update Manager-ul ma astepta ca pe painea calda sa faca update la aproximativ 300 de pachete, desi de la lansare nu trecusera mai mult de doua saptamani.

Update Manager

Asta este dovada clara ca aceasta distributie este bazata pe Debian testing, unde lucrurile se petrec in viteza. Pachetele sunt updat-ate de la o zi la alta ceea ce cu siguranta aduce si beneficiul faptului ca vei avea pachetele la zi in mod perpetuu. Pentru ca daca nu am mentionat pana acum, lucrul cel mai important al acestei variante de Linux Mint este faptul ca este o distributie rolling-release. Odata instalata vei fi mereu cu distributia “la zi”. Nu va trebui sa mai treci prin chinurile instalarii unei versiuni noi atunci cand apare. Inainte sa intru in lumea distributiilor Ubuntu si Ubuntu-like am fost un mare fan al Gentoo si Arch Linux, ambele rolling-release-uri. Cateva mici incidente legate de stabilitate (in cazul Gentoo) si a incapatanarii developer-ilor sa ramana ingusti la minte cand a venit vorba de un kernel compilat cu PAE in repo-ul oficial (in cazul Arch Linux) m-au adus in lumea Debian/Ubuntu/Linux Mint, lume prin care ma mai plimbasem pe vremea cand ma jucam cu sidux (actualmente aptosid). Ma bucur acum sa gasesc o distributie rolling-release care este foarte prietenoasa si, zic eu, relativ usor de intretinut. Ganditi-va la ea ca la sidux, dar avand la baza GNOME si fiind completata de aplicatiile standard Linux Mint care iti fac viata mult mai usoara:

Mint Software

Din punctul meu de vedere, aruncandu-mi un ochi si peste restul de pachete instalate, consider ca Linux Mint Debian Edition este o distributie care merita atentia publicului. Vine atat cu pachetul OpenOffice.org pentru editare de documente cat si cu codec-uri multimedia preinstalate, aici cei de la Linux Mint fiind ajutati de repository-ul celor de la debian-multimedia.org. Un lucru mai putin placut pe care l-am remarcat, cel putin in cazul Firefox, este ca pachetele din repository-ul Linux Mint nu sunt mentinute la zi. FF este acum la versiunea 3.6.10, iar in repo-ul LM este inca la versiunea 3.6.8. Acest lucru este oarecum de neconceput pentru cei care se gandesc la securitatea sistemului lor. Va recomand, in acest caz, sa folositi pachetul iceweasel, care este intretinut upstream de catre echipa Debian.

OpenOffice.org start Richard Stallman (Flash works)

Una peste alta in LMDE vei avea parte si de bune si de rele. Mai sunt multe lucruri de imbunatatit (bootsplash, compiz-ul sa functioneze inca de la inceput, etc), dar poti contribui si tu la acest lucru, instaland aceasta distributie, conectandu-va la comunitatea Linux Mint si propunand idei de imbunatatire.

La inceput am avut tendinta sa “desfiintez” aceasta distributie in review, datorita problemelor de care m-am lovit si care ar descuraja orice incepator, dar traiesc cu senzatia ca are un potential extraordinar, mai ales datorita faptului ca este rolling-release. As vrea ca toti cei care vad potentialul acestei distributii si au curajul sa isi murdareasca un pic mainile sa o faca si sa ajute comunitatea sa imbunatateasca experienta utilizatorilor mai putin experimentati.

Avantajele Linux Mint Debian Edition:

- Instalare mai rapida

- Aplicatiile se misca un pic mai repede si totul pare sa aiba o reactie mai rapida decat in batrana versiune bazata pe Ubuntu

- Este rolling-release, nu va trebui sa-ti mai faci griji in privinta update-ului de la o versiune la alta; vei avea mereu cele mai noi pachete (atentie, insa.. acest lucru poate sa provoace cateodata mici probleme de stabilitate)

- Are la baza Debian, nume care intotdeauna a fost sinonim cu stabilitatea in lumea Linux, sau cel putin asa vad eu lucrurile; chiar daca este vorba de Debian Testing cu siguranta veti avea foarte putine probleme cu aplicatiile instalate

Dezavantajele acestei distributii:

- Inca nu este la fel de finisata ca variantele Linux Mint bazate pe Ubuntu si asta ii poate speria pe incepatori

- Aplicatiile din repository-ul Linux Mint (din care face parte si Firefox) nu sunt mentinute la zi

Multumesc pentru atentia acordata si astept si parerile voastre despre LMDE.

16 Responses to “Linux Mint Debian Edition – o scurta recenzie si cateva opinii proprii”

  1. assirian says:

    foarte frumos ai facut aceasta recenzie,buna treaba,te felicit. am o rugaminte:am bagat dvd-ul ,am bootat,dar n’am reusit sa configurez conexiunea la net,RDS,via DSL. cum fac? daca instalez LDME pe hdd,cum fac cu netul? explica-mi te rog mai babeste,nu prea ma duce capul sa inteleg chestii mai complicate.
    mersi.

  2. Cristi says:

    @assirian: Salut. Multumesc pentru aprecieri.
    Nu stiu exact cum se configureaza conexiunea DSL. Eu am configurat conexiunea Mobile Broadband (cea cu stick la purtator). Despre ea vorbeam in review. Dar banuiesc eu ca pasii nu ar trebui sa fie diferiti fata de Linux Mint-ul cel bazat pe Ubuntu.

  3. speedyx says:

    Ce parere ai Cristi?
    In fond si tu ai folosit sidux.
    Cei de la sidux au mereu criticat incercarile si propunerile de a crea distributii bazate pe Testing deoarece ea nu este o distribuzie testata sau folosita de programatori, decat in faza aceasta de freeze inaintea lansarii noi debian stable, squeeze.
    In acelasi timp cea mai mare parte a programatorilor ocupati cu pregatirea distributiei debian folosesc sid, adica debian unstable, lucru care face mai usor crearea unei distributie utilizabila pe ea.
    Mai ales ca in alte perioade (no freeze) testing este doar o parcare a pachetelor considerate suficient de stabile si atat.

  4. Cristi says:

    @speedyx: pe scurt, repository-ul Debian testing este mai stabil decat unstable datorita faptului ca pachetele din testing stau inainte o perioada mai lunta sau mai scurta in unstable. Mai mult, Debian testing primeste update-uri de securitate de la echipa Debian testing security. Lucrul acesta nu se intampla si pentru unstable

    Pe larg gasesti detalii pe pagina Debian de pe Wikipedia:

    # testing, currently aliased squeeze, is what the next major release will be and is currently being tested. The packages included in this distribution have had some testing in unstable but they may not be completely fit for release yet. It contains more modern packages than stable but older than unstable. This distribution is updated continuously until it enters the “frozen” state. Security updates for testing distribution are provided by Debian testing security team. Testing’s CDs and DVDs can be found on the Debian web site.

    # unstable, permanently aliased sid, repository contains packages currently under development; it is updated continuously. This repository is designed for Debian developers who participate in a project and need the latest libraries available, or for those who like to “live on the edge”, therefore it will not be as stable as the other distributions. There are no official CDs/DVDs because it is rapidly changing and the project does not support it, although CD and DVD images of sid are built quarterly by sidux. Additionally, the other two distributions can be upgraded to unstable.

  5. dpcdpc11 says:

    @assirian … am intalnit exact aceeasi problema… in mod normal e destul de simplu starea conexiunii PPPOE de RDS: efectiv add new DSL connection, inserezi username and password si gata… asa merge pe Ubuntu… asa ma gandeam ca va merge si pe Mint Debian… dar se pare ca nu e asa… eu am facut testu acesta de pe live CD pus pe un USB.
    fiind la inceput cred ca in urmatoarea varianta de Mint Debian va merge cum trebe si conexiunea PPPOE via DSL.

  6. dpcdpc11 says:

    se pare ca e un bug al editiei Mint Debian… se poate repara daca e instalat local insa pt mine era eficace daca mergea conexiunea direct de pe live CD… oh well, astept urmatoarea versiune a live CD-ului.

  7. MarianB says:

    Salut Cristi.Am instalat Linux Mint Debian,am facut cum ai scris mai sus dar m-am lovit de o mica problema adica la ferestre a disparut bara cu butoanele close,maximizare si minimizare dupa ce am creat fisierul ~/.gnomerc.
    Asta se manifesta doar in compiz,in metacity sunt la locul lor.
    Configuratia – Acer Extensa E261,1 gb ram,video Ati Radeon x1650.
    Tin sa mentionez ca pe Ubuntu functioneaza.

  8. Cristi says:

    @MarianB: Ce placa video ai?

  9. MarianB says:

    Ati Radeon x 1650,dar am rezolvat problema.
    Rezolvarea este aici http://forums.linuxmint.com/viewtopic.php?f=141&t=54790

  10. gino says:

    salut Cristi. Poti sa-mi spui si mie cum ai configurat conexiunea Mobile Broadband? E nevoie de instalare usb_modeswitch? multumesc.

  11. Cristi says:

    @gino:
    Dupa ce am instalat LMDE si am facut update-urile totul a mers de la sine din cate imi amintesc eu.

  12. gino says:

    salut. Ai in plan cumva un tutorial backtrack 4 ?

  13. Cristi says:

    @gino: Nu m-am gandit inca la acest lucru, dar distributia este foarte ok pentru monitorizarea securitatii unei retele de calculatoare si cred ca ar merita sa fie explicata pe indelete. Nu promit nimic, dar in masura in care am timp voi incerca sa fac acest lucru.

  14. gino says:

    astazi am instalat si eu BT4 r1 in virtualbox si singurul mod de a ma conecta la net (cu un usb modem zte mf 110 – rds) a fost prin wvdial.
    vroiam sa te intreb referitor la virtualizare daca exista vreo diferenta majora intre vmware, virtualbox si parallels desktop? (despre ultima nu cunosc mai nimic)

  15. Cristi says:

    @gino: Eu prefer Virtualbox, dar este doar o chestie de obisnuinta. Sfatul meu e sa incerci orice varianta posibila si sa ramai la cea care crezi ca ti se potriveste cel mai mult. In cazul meu (fericit as zice) VB a fost primul software de virtualizare utilizat si mi-a placut. Nu a fost nevoie sa mai caut in alta parte. ;-)

  16. Anakin says:

    foarte frumos ai facut aceasta recenzie,buna treaba,te felicit. am o rugaminte:am bagat dvd-ul ,am bootat,dar n’am reusit sa configurez conexiunea la net,RDS,via DSL. cum fac? daca instalez LDME pe hdd,cum fac cu netul? explica-mi te rog mai babeste,nu prea ma duce capul sa inteleg chestii mai complicate.
    mersi.
    =========================================================
    pppoe-setup in terminal,urmezi pasii apoi
    pppoe-start desi din cate imi aduc aminte se porneste automat conexiunea :)

Panorama Theme by Themocracy